Un incident ce pare ireal s-a întâmplat chiar în ultima zi a anului trecut. Abraham Lunger, un evreu ortodox, urma să ia un avion de pe Aeroportul John F.Kennedy chiar pe 31 decembrie.
Însă, pentru că era foarte aglomerat, Lunger nu a fost atent atunci când a comandat biletele astfel încât să aibă loc fix lângă soţia. Astfel, s-a trezit în aeronavă că trebuie să stea lângă un pasager necunoscut, conform distriburii biletelor, scrie Business Insider.
Din cauza religiei sale, Lunger nu poate sta lângă o femeie decât dacă aceasta îi este rudă de sânge sau soţie. Astfel, atunci când a văzut că lângă el se pregăteşte să se aşeze o femeie, bărbatul s-a ridicat şi a cerut un alt loc în avion. Potrivit plângerii sale, una dintre însoţitoarele de zbor „a ţipat” la el. Lunger i-a explicat acestuia motivele pentru care vrea să facă schimb de locuri cu alt pasager, dar însoţitoarea de bord l-a împiedicat să facă acest lucru chiar dacă un alt bărbat din aeronavă acceptase propunerea.
Însă, chiar dacă mai mulţi pasageri s-au oferit să facă schimb de locuri, a intervenit pilotul care i-a spus bărbatului că un schimb de locuri ar strica echilibrul de greutate al avionului, iar mai apoi acesta i-a cerut lui Lunger şi soţiei sale să coboare din avion pentru că nu va decola atât timp cât cei doi sunt la bord.
JetBlue nu a dorit să comenteze incidentul precizând că nu poate oferi o poziţie oficială a companiei atât timp cât există un proces în plină desfăşurare.
Sursa foto: Pexels.com
Citește și: Șocant! Un pasager s-a îmbarcat într-un avion, apoi a deschis o ușă și a căzut din aeronavă